INGER DIN DEMON

14

Poate ca asta ar fi fost momentul in care sa ii spun ceea ce a spus Cris dupa ce au plecat ele... dar nu am vrut s-o lungim... Eram obosit psihic... Foarte obosit...

- Stiu, Eva... Dar asta nu depinde de noi... Vom pastra distanta daca ea ne va da de inteles... Sper doar sa faca fata... Hai sa ne punem la somn...

- Il alaptez pe David si abia apoi o sa ma culc... daca voi putea adormi... Of! Fi-r-ati voi sa fiti! O vad in fata ochilor! Recunoscu ea, respirand cu zgomot.

S-a ridicat cu David in bratele ei si s-a pregatit sa isi hraneasca bebelusul... Oh! Imagine adorata! S-o vad alaptand... E atat de duioasa imaginea sotiei tale ce-ti hraneste copilul! Eu, cel putin, adoram s-o privesc... Adoram sa il vad pe David cum se strange langa trupul mamei sale, pana ce se lipeste de ea si apuca sfarcul cu pofta... privindu-si mama in ochi... O vreme a supt cu sete, apoi, dupa ce a inceput sa se sature, a inceput sa gangureasca pe langa sfarcul Evei, povestind pe limba lui. Apoi, asa dintr-o data, a zambit intinzand manuta lui durdulie spre obrazul mamei lui... Oh! Doamne! Ce dulce a fost gestul lui...

Cand micutul nostru a adormit, Eva l-a asezat in patutul lui, l-a invelit cu duiosie, i-a mangaiat obrajorul bucalat... Apoi s-a pregatit de somn. Ne-am intins amandoi in pat... Ea era cu fata la perete... M-am apropiat de trupul ei... Imi doream apropierea ei... Ba mai mult, dupa toata tragedia acestei zile, mi-am dorit sa ma scufund in ea... sa uit de mine... sa o degust din plin... Asa ca m-am lipit de trupul ei si i-am sarutat gatul, incercand sa-i dau de inteles ca o vreau... Ca imi doresc sa ne bucuram de noi... Insa ea nu a schitat niciun gest... Nicio miscare... Hm! Ce sa insemne asta? Oare, chiar nu vrea? Mi-am varat mana sub bluza ei de pijama, magaindu-i pielea abdomenului, strangand usor intre degete, pielea ei fina... si calda...

- Eduard, nu sunt in stare de asa ceva acum... murmura ea, fara sa se intoarca...

- Haide, draga mea... De ce nu vrei? Mai esti suparata pe mine? Am intrebat-o usor ofensat de refuzul ei.

- Sunt putin suparata si pe tine, insa pe el sunt de-a dreptul furioasa...

- Pai daca pe mine nu esti atat de suparata, atunci de ce nu vrei?

- Pur si simplu nu pot, Edi... Nu pot... Am tinut in brate copilul Emilyei... Copilul atat de asteptat... Apoi micuta a murit... Edi! Copilul Emilyei e mort! Nu pot sa ma gandesc la altceva decat la asta! ca am tinut-o in brate pe fetita nepoatei mele, cu cateva ore inainte sa moara... iar Emily nu a apucat nici macar s-o vada...

- Bine, te inteleg... am cedat eu, inspirand adanc, dezamagit de faptul ca Eva era mult prea afectata de cele intamplate azi...

Toata noaptea mi s-a invatit in brate... S-a foit sub plapuma de pe o parte pe alta, incercand sa adoarma... Pana la urma am indraznit sa-i vorbesc:

- Eva, scumpa mea, incearca sa te linistesti... Vei pierde laptele... David va suferi... Si tu vei suferi pentru suferinta lui...

- E cam tarziu sa imi spui asta, mormai ea. – Nu pot sa ma linistesc...

- Dar nu imi tot repeta ca nu poti! Nu ma face sa ma duc pana in Oradea sa iti cumpar ceva somnifere sa poti adormi!

- Nu iau somnifere! Refuza ea, usor enervata.

- Atunci Incearca sa adormi! Ne asteapta zile grele! Tu stii asta!

- Pe mine? De ce? Eu oricum i-am spus ca pe mine sa nu se bazeze. Eu nu ma duc la inmormantarea asta! Eu nu vreau sa mai am nimic de a face cu fetita Emilyei! Eu nu vreau ca Emily, daca isi va reveni, sa imi reproseze ca am complotat pentru ca ea nu nu isi poata lua ramas bun de la fetita ei...