INGER DIN DEMON

INTORS IN TIMP

Din acea zi de Mai, viata noastra a curs lin... fara mari emotii. Aveam o casnicie frumoasa... Uneori ma ajungeau din urma amintirile vietii palpitante alaturi de un Cris Reyn dezlantuit... Nu imi parea rau dupa acei ani... insa nu puteam sa nu ma gandesc ce s-ar fi ales de Cris daca nu si-ar fi gasit sufletul pereche. Pana unde ar fi mers cu rautatea lui si pana unde m-ar fi tarat pe mine dupa el. Acum, cand viata mea era plina de prezenta Evei, nu imi puteam inchipui o continuare a vietii atat de tumultuoase alaturi de Cris...

Si totusi... Oare ce ar fi facut el daca nu ar fi aparut Emily sa il opreasca si sa il abata din drumul lui? Nu stiu... Chiar nu mi-as fi putut imagina o continuare a vietii lui Cris...

Din acea zi de Mai, au trecut sapte ani de viata frumoasa... foarte frumoasa... David crestea frumos, destul de cuminte sub atenta supraveghere a mamei sale. Eva il dadacea si il controla, ingrozita de ideea ca el ar putea sa ne calce pe urme mie si lui Cris... asa ca incerca sa ii urmareasca fiecare pas... indiferent ce am incercat eu sa-i spun. Era ingrozita ca fiul ei ar putea sa imi calce pe urme.

Cat despre copiii lui Cris... Hm! era taman invers. Daria era o adevarata vijelie! O fire foarte dificila. Atat cA Emily o tinea inca bine in frau. Insa nu stiu pana cand. Darius in schimb era seriosul familiei. Calmul Emilyei se impletea cu mintea ascutita a lui Cris. Era primul in scoala... si avea o logica de te infiora. Puteai deschide cu el orice subiect. Ii placea sa citeasca orice ii cadea in mana, avid de cultura si de cunostinte generale. Daria in schimb, nu dadea doi bani pe invatatura si il lua peste picior pe fratele ei geaman, cu care impartea banca de la scoala.

Sapte ani, in care nu am avut voie sa povestesc copiilor aventurile noastre... Eva mi-a interzis categoric sa pomenesc ceva despre viata palpitanta pe care am dus-o alaturi de Cris Reyn si din cate am inteles nici in casa lui Cris nu s-au povestit acei ani...

Acum, Cris era un barbat de casa, mandru de familia lui, implinit sufleteste alaturi de sotia lui frumoasa de care il lega aceeasi dragoste dintotdeauna. Nu ai fi zis niciodata ce diavol, ce demon salasluise in mintea faimosului Cris Reyn...

Ce m-a uimit in cei sapte ani? Nu am intalnit-o niciodata pe Ana. Ana parca intrase in pamant. Ultima oara cand o vazusem mergea visatoare pe trotuar si stiam acum ca ea atunci purtase copilul lui Cris aproape de inima ei... Asta fusese cauza atitudinii ei visatoare si melancolice... Dar asta s-a intamplat cu treisprezece ani de zile in urma... Multi, foarte multi... Nimeni nu stia despre ea nimic.

Cum a fost normal, nici nu m-am interesat expre de persoana ei, din moment ce Eva a fost lovita de gelozie atunci cand aflase cate ceva despre Ana... Dar, totusi... locuiam intr-un sat mic, in care ne cunosteam toti dupa nume... Familia ei era tot acolo, in sat...

Au trecut sapte ani... de liniste si bunaintelegere... Eu ramasesem in cadrul armatei, insa ma batea gandul sa renunt, sau sa fac o pauza... in ultima perioada, fusesem trimis in delegatie de prea multe ori ca sa imi convina. Nu m-am temut ca familia mea ar avea de suferit daca eu as renunta la armata. Legiunea straina imi platea salarul cu o precizie de ceas elvetian... asa ca, nu am fi murit de foame.

Dar, imi era greu sa renunt. Am crezut ca ma imi va lipsi ordinea si disciplina armatei. Si am tot amanat dezlipirea de cazarma. Daca nu m-ar fi trimis atat de des in delegatii nu m-as fi gandit nicodata sa renunt la armata. Imi placea. Asta m-am vazut mereu: Militar. Dar imi era mai draga familia decat meseria.

Asadar sapte ani de o relativa monotonie binevenita dupa anii tumultuosi din tinerete. Sapte ani dupa ultima tragedie din casa prietenului meu...

Eram in delegatie tocmai in cealalta parte a tarii. Din nou in delegatie... Imi era dor de Eva... Foarte dor de ea... Era miezul zilei cand am inceput sa am o stare foarte ciudata... Am inceput sa am palpitatii... pentru inceput... apoi mi-am simtit stomacul tot mai mic si mai strans... Aproape ca nu am putut manca. Ciudat era ca nu aveam nicio explicatie pentru starea mea. Nu avusesem o zi grea. Deloc. Aveam deja prea multi ani de armata ca sa mai am zile grele in cadrul ei. Sa nu mai vorbim de Legiunea straina. Toti stiau ca fusesem in Legiune si aveam respectul lor, asa ca nu aveam cum sa am zile grele... Atat ca imi lipsea familia... Eva mai ales. Ma rodea dorul de ea de fiecare data cand plecam pe mai multe zile de acasa...