INGER DIN DEMON

17

- Nu te mai gandi! Chiar nu merita... am incheiat eu discutia despre Alex. Stiam acum cine este acel om si chiar nu merita sa ii mai acord din timpul nostru... Era total inofensiv... Doar Cris l-a ridicat mult prea sus in mintea lui.

Am ajuns destul de repede acasa la Cris. Am coborat din masina si am intrat in casa impreuna, tinandu-ne de umeri, asa ca pe vremuri... Insa de cand am intrat in casa, Cris era din nou mult prea nelinistit pentru Emily. Ea nu se trezise inca. Mancarea era pregatita. Eva tocmai o degusta.

Cris a decis sa servim masa fara Emily. Nu s-a indurat s-o trezeasca, insa nu mai putea astepta. Asadar ne-am asezat la masa cu gemenii lui cu tot si am inchis usa de la bucatarie pentru ca galagia sa nu razbata pana la Mili. Am servit toti din fiecare fel de mancare gatit de Eva spre marea satisfactie a sotiei mele. A fost prima data cand ea a gatit pentru Cris si spre marea mea mirare ea avusese emotii, cu toate ca ii spusesem clar ca Reyn nu avea pretentii la mancare.

Acum, cand a vazut cum Cris si fetele au savurat mancarea, ea zambea mandra. Cu Emily nu avea emotii in privinta mancarii. Stiam si asta. Eva s-a ocupat si de gemenii nepoatei sale. I-a hranit, amuzandu-se de ghidusiile lor. Daca Darius era sobru si calm, ca de obicei, Daria era sufletul si nervii acestei case. Daria era o furtuna... fara pic de stare si foarte energica si imprevizibila... Emily va avea de tras cu printesa ei... Din cate mi-am dat seama, Daria era Cris in miniatura. Aceeasi imprevizibilitate! Aceeasi hotarare! Aceeasi atitudine sfidatoare...

Am terminat masa, insa nu ne-am ridicat... Inca savuram momentul binevenit... Dupa jalea de ieri, acum era cu totul altceva. Cris si-a mai revenit, fetele au incetat plansul de ceva vreme, iar micutii au fost in centrul atentiei. Nu odata mi-am privit sotia, multumindu-i din priviri pentru gestul ei frumos...

Insa timpul trecea si Mili nu a dat niciun semn. Cris se uita din ce in ce mai des la ceas, pana cand, in cele din urma s-a hotarat sa urce din nou la ea, ingrijorat... Noi am ramas in bucatarie cu usa inchisa.

Atunci mi-am permis o apropiere de sotia mea. M-am ridicat si am imbratisat-o, in vazul fetelor. Nu aveam de ce sa ma feresc de ele... Erau deja destul de mari ca sa nu chicoteasca pe ascuns. Ele oricum se distrau cu gemenii.

- Draga mea, ideea ta a fost excelenta! Ai vazut cum au savurat?

- Da... zambi ea dulce, sarutandu-ma scurt. – Tu ce zici, continua ea, - Sa il ajut pe Cris cu Emily?

- Da! Categoric!

- Stii, Edi, o inteleg si pe ea...

- Da, Eva, dar si el are dreptate... Ieri ea a suferit...

- Pai asta este menirea noastra! Sa suferim pentru copiii nostri!

- Vorbesti aiurea! Inteleg ca in privinta nasterii ai dreptate, insa, in rest, cum adica sa suferiti? Voi trebuie sa aveti grija de voi, pentru copiii vostri. Ar fi fost mai bine ca gemenii sa fi fost privati de prezenta Emilyei daca ea ar fi ajuns in spital? Eu nu cred asta! Si asta iti suna si tie! Trebuie sa ai grija de tine pentru noi! Pentru mine si pentru David! Sa nu indraznesti sa te pui in pericol pentru noi!

- Ce ai Edi? Ce te-a apucat acum?

- Am avut o discutie lunga cu Reyn si stiu ca Emily s-a pus in pericol pentru el in zilele astea... si stiu ce simte el acum! Deci! Sa nu indraznesti sa ma treci prin asa ceva!

- Bine... Ai aflat ce ai vrut sa afli?

- Da... Nimic deosebit... A fost doar in capul lui Cris totul.

- Vai! Cris asta! Nu se va schimba niciodata!

- Ba da! S-a schimbat! In bine!