INGER DIN DEMON

1

Am urcat in masina, aproape fara sa imi iau privirea de pe chipul Emilyei... Oh! Ce diferenta!

Drumul a fost scurt... Cris nu locuia departe de biserica din sat. Emotiile s-au facut resimtite din nou... Abia scapasem de ele... Acum, cand incepeam sa realizez ca prietenul meu era la o suta de metri de mine, inima a inceput sa bata cu putere... Cris, urmeaza sa te vad! Esti aici! Viu! Asa cum m-am rugat un an de zile!

Masina a oprit in poarta larga a bisericii plasata pe varful dealului, iar in usa cladirii cu turla inalta era adunata foarte multa lume. Abia acum am inceput sa constientizez ca eu urmeaza sa ma expun privirilor curioase ale tuturor... Of! La asta nici nu m-am gandit! Stiam ca toata lumea va fi cu ochii pe noi... Eu crezusem ca nu vor fi multi, insa acum ca stiam de la Iacob cati invitati sunt, m-a apucat tracul. La naiba!

- Ramaneti voi doi in masina! Cand totul este aranjat, vin dupa voi. Rosti Maia, cu un aer autoritar, pentru a-si ascunde emotiile pe care eram sigur ca le avea si ea.

- Maia, te rog sa nu ne dai de gol...

- Nimeni nu va spune nimic despre prezenta lui Eduard... Mili, stai linistita... o calma mama lui Cris, cu un glas schimbat, mult mai bland decat cu un minut in urma.

Am ramas singuri... Doar eu si ea... in masina Maiei...

- Emily, ai emotii? Am intrebat-o eu pentru a sparge tacerea aia care nu ne facea bine niciunuia dintre noi. Emily, era atenta la lumea din fata bisericii, insa m-a auzit si si-a intors fata spre mine, zambind dulce:

- Tu ce crezi?

- Nu se vede... sa stii... Eu cred ca am mai multe emotii decat tine... am recunoscut, coborandu-mi privirea.

- I-am promis lui Cris ca voi incerca sa-mi tin in frau emotiile... continua ea. Da! Atunci cand ii promiti ceva lui Cris incerci sa te tii de cuvant, iar Emily nu facea exceptie. Eram sigur ca deja il cunostea foarte bine pe sotul ei... Nu s-a aruncat cu capul inainte, cu toata varsta ei destul de frageda... Intr-un an de zile Cris si-a aratat, cu siguranta, adevarata fata... si Emily ii cunostea bine iesirile nervoase, nevoia lui de control si nevoia lui de a proteja.

Mi-am ridicat capul si am intrebat-o direct:

- Il iubesti?

- Daca il iubesc? As muri fara el! E viata mea! Exclama ea si ochii ei incredibil de negri au stralucit brusc.

Da! Cris a ales ceea ce trebuia! Emily e sufletul lui pereche... sintagma negata de el vehement sapte ani de zile... Emily s-a transformat in acel moment. M-a privit cu buza usor prinsa intre dinti, tradandu-si emotia pe care pana acum a incercat s-o ascunda.

- E un norocos! Abia astept sa-mi povestiti ce-am pierdut! Acum sper sa nu te impiedic eu si sa cadem in mijlocul bisericii.

Da! Abia asteptam sa aflu tot! Tot-tot! Cris va trebui sa-mi povesteasca de-a fir-a par tot anul ce a trecut de cand eu am plecat. Nu scapa fara sa-mi spuna toate amanuntele. Voi avea ce duce cu mine, atunci cand ma voi intoarce in Legiune.

- Eduard, nu ma ajuti! Ma apostrofa ea, incruntandu-se. Reactia ei m-a facut sa rad. Fata asta se subestima. Nu avea motive! Ea era invincibila. Va trece si de aceste emotii...

- Ha, ha! Sa stii ca esti mult mai puternica decat crezi! Tu l-ai invins pe Cris Reyn! Asta era purul adevar! Nimeni nu reusise ceea ce a reusit ea! L-a supus pe Reyn! Pe faimosul Cris Reyn! Pe sadicul Cris Reyn! Pe razbunatorul Cris Reyn! Pe Cris Reyn care nu a vrut sa se opreasca... Apoi mi-am aruncat privirea spre aleea ce ducea catre biserica si am vazut-o pe mama lui Reyn, asa ca i-am atras si Emilyei atentia: - Vine Maia. E timpul sa ne facem intrarea!