INGER DIN DEMON

6

Caldura nu mai era atat greu de suportat... Chipul iubit al Emilyei s-a dispersat, ca o pala de fum... insa nici celelalte chipuri nu ma mai bantuiau... As fi vrut ca Emily sa ramana cu mine... As fi vrut ca ea sa ma insoteasca... Dar asta ar insemna ca ea si-a luat viata! Doar asa ar putea sa mi se alature... Doar asa ar putea ea ajunge in iad, acolo unde eram eu... Iadul ar fi fost mai usor de supartat daca Emily ar fi fost langa mine... insa...

Daca Emily era acolo atunci trebuia sa ma astept sa il intalnesc si pe el... El nu va reusi sa treaca de moartea ei... Mi-o spusese atat de clar! Viata lui depinde de a ei... Deci in foarte putin timp ne vom reintalni, acolo unde nu am crezut niciodata ca voi ajunge! Iad!

Eram acum singur... fara Emily si ciudat, nici Cris nu a aparut... bantuiam acum intr-un pustiu gri... si parca nu faceam pasi... parca zburam pe deasupra cenusei presarata cu cranii omenesti... resturi ale oamenilor carora le-am curmat viata in explozia provocata de mine... Eu am facut planul... Eu am provocat moartea lor... Habar nu am cate vieti am curmat eu... M-am jucat de-a Dumnezeu cu viata lor... Unde esti Emily? Ai ramas in Iad? Daca eu nu mai sunt in Iad, din moment ce nu mai simteam caldura, atunci unde sunt? Voi ramane blocat intre lumi? Nu sunt destul de bun nici pentru Iad nici pentru Rai? Pacatele mele nu sunt destul de grave sa raman in Iad dar nu ma lasa sa ajung in Rai? De ce nu imi mai este cald? Si de ce nu mi-am intalnit prietenul? Cum de a lasat-o singura in Iad?

Intrebari... Intrebari... cu un singur raspuns. Eu sunt mort... si sunt singur... si nu il voi mai vedea niciodata pe Cris... nici pe Emily... NU VREAU SA FIU SINGUR... Preferam Iadul doar ca sa nu fiu singur... Acolo era Emily... Acolo poate l-as fi regasit pe Cris Reyn...

M-am fortat sa-mi amintesc chipurile lor... Sa-mi reamintesc expresia ochilor lui ciudati privindu-si prada... sa-mi reamintesc chipul frumos al Emilyei, care, probabil, habar nu are ca eu exist...

- Haide, romanule! Nu fa pe prostul! Deschide ochii, eroule!

- Lasa-l, ma! Are nevoie de odihna...

- S-a odihnit destul! A zacut doua saptamani! Ce naiba! Sa faca bine sa se trezeasca! Nu mai are febra! Vreau sa ma asigur ca e bine!

Am simtit racoarea unui burete ud, trecand peste obrazul meu... si asta mi-a dat forta sa-mi deschid ochii. Lumina orbitoare a soarelui m-a facut sa-i strang din nou, apoi i-am redeschis... si am privit in jur... Erau oameni necunoscuti in jurul meu... Unii dintre ei...

- In sfarsit! Nebunule! Ai inviat! In fata ochilor mei a aparut Spencer... cu o mutra fericita... Chiar s-a bucurat ca mi-am revenit! – Trezeste-te odata, sa putem pleca acasa!

L-am privit nedumerit. Ce naiba?! Nu sunt mort? Nu am ajuns in Iad? Atunci ce sa insemne chipul frumos al Emilyei? Am incercat sa ma misc, insa am simtit o durere crunta in piept... Simteam durere... Nu mai simteam caldura... Apoi am privit imprejur... Eram in coliba unde o avusesem pe fata conducatorului de trib... Insa erau cativa oameni necunoscuti pe langa mine...

- Ce te uiti asa? Traiesti! Esti in siguranta... Un bastinas te-a salvat! Te-a scos din infernul ala...

- Otto?

- Se bucura de vacanta in coliba de langa noi. Nebunule, i-ai salvat pe toti!

- Nu chiar pe toti, i-am raspuns, amintindu-mi de bastinasii care au murit in goana noastra spre salvare...

Spencer s-a asezat langa patul meu.

- Prietene... Ar fi putut muri toti... sau ar fi putut sa scape rebelii si sa rada de pe fata pamantului alte triburi nevinovate... Moartea oamenilor care te-au insotit nu a fost in van... Ti-ai salvat camarazii... L-ai salvat pe fiul unui sef de trib... care asteapta sa te trezesti... Ce vrei mai mult? Femeile pe care tu le-ai salvat se roaga zi si noapte pentru viata ta...