INGER DIN DEMON

7

Astea au fost cuvintele lui in acea zi in care ar fi trebuit sa bem de bucurie... Ar fi trebuit sa petrecem... Cris s-a intors la birou iar eu m-am grabit spre casa. Pe drum am meditat putin la aceste zile... Cris a avut dreptate sa se supere pentru ca nu i-am spus... Emily se asteapta sa se intample... Nu aveam cum sa o ferim de asta...

Pe cand am intrat in casa, mama era deja un pachet de nervi...

- In sfarsit, apari si tu! Ce treaba e asta? La ora asta se vine acasa?

- Ce ai, mama? Ai uitat? Nu mai sunt de zece ani... Vin cand vreau, plec cand vreau!

- Da! Dar nu atunci cand iti duci sotia la spital sa nasca si noua nu ne spui nimic...

- Cum nu v-am spus nimic?! V-am sunat!

- Da! Azi intr-o vreme! Si in doua cuvinte!

- Ce-ai fi vrut sa iti spun mai mult? O sa iti spuna Eva mai mult! Ea stie cum a fost! Eu ma duc sa ma odihnesc!

- Nici poveste! Ma duci acolo sa imi vad nepotul!

- Nici poveste, i-am intors-o eu. – Nu merge nimeni la ea. Ea va sta acolo in liniste, in salon, intinsa in pat... nu sa se chinuie pe holuri cu baietelul meu in brate. Ai vreme s-o vezi aici! peste o zi doua! Nimeni nu merge la ea!

Mi-am adus sotia acasa... Era slabita, inca... Nasterea a fost grea... epuizanta. I-am asezat perna sub cap mai bine si i l-am dat pe micutul nostru... Eram hotarat sa ii indeplinesc sotiei mele toate cerintele... Ea trebuia sa se odihneasca cat mai mult.

Eva a adormit de indata ce David a inchis ochisorii... iar eu am ramas acolo, langa familia mea... Eva si David... Asta era familia mea!

Eva s-a trezit la primul scancet... al copilului ei si l-a cautat repede... apoi a zambit linistita cand l-a pus la san... L-a privit lung... mangaind cu un deget crestetul moale de nou nascut al fiului nostru... Intr-un tarziu, sotia mea si-a intors ochii spre mine si chipul ei radia de fericire si mandrie. Era mama!

- Edi, e cel mai frumos si mai profund sentiment... sa-l am in brate...

- Sunt sigur, draga mea... Iti sta atat de bine cu el in brate...

- Iti multumesc pentru el, sopti ea...

- Hei! Ce vorbe sunt astea? Eu trebuie sa-ti multumesc tie! Tu l-ai purtat, tu te-ai chinuit... Tu mi l-ai daruit...

- Da! Dar tu ti l-ai dorit!

In acel moment am auzit usa de la intrare, si m-am intors sa vad cine a intrat. Hm! Cine sa fie? Era Cris... Mi-am tinut respiratia... Am sperat, atat de tare am sperat sa il urmeze Emily, insa nu... Cris a venit singur, cu zambetul pe buze, cu o mascota mare si un buchet de flori in brate...

M-am ridicat repede, sa il intampin... Sa il imbratisez...

- Salut, frate! Saluta el, lovindu-ma prieteneste pe umeri, apoi se intoarse spre Eva... – Buna, Eva... Hm! Nu mi te-am putut imagina in postura asta! Niciodata! Dar iti sta bestial! Ia sa il vad pe micutul vostru. Astea sunt pentru tine, Eva... dar cred ca o sa i le dau lui Eduard sa le puna undeva... Tu ramai in pat...

Mi-a intins mascota si florile, apoi si-a tras un scaun langa patul pe care era Eva.

- Cris, bei o bere?

- Da! Mi-ar prinde bine o bere rece, imi raspunse el fara sa se intoarca spre mine. – Oh! Ce dulce e! Exclama el... – Pot sa il iau putin in brate?