INGER DIN DEMON

2

Cris s-a ridicat, a facut pasul ce il despartea de fata, si am crezut ca o va saruta cu sete, insa nu... El ii elibera in cele din urma bratul, doar pentru a cuprinde talia subtire si fragila a fetei, cu miscari tandre, fara sa stranga degetele pe mijlocul ei, cu acelasi zambet pe care il avem fiecare dintre noi, atunci cand ni se implineste un vis, la care am visat nopti in sir, cu ochii deschisi... Apoi s-au indreptat spre ringul de dans, pierzandu-se in multime... in lumina soarelui in amurg... rosu... stralucitor...

Ce-a fost asta? Cum sa interpretez eu ceea ce tocmai vazusem? Asistasem oare la un miracol sau la un miraj? Puteam sa sper ca diavolul din Reyn ia o pauza si ii ingaduie tanarului Cris Reyn sa simta cum e sa fii om ca toti oamenii? Sa afle cum se simte dragostea? Sa afle cum e sa iti doresti cu totul altceva decat sa faci sa sufere o fiinta omeneasca? Sa afle cum e sa renunti la tot ceea ce ai reprezentat pana acum si ce ai pazit cu sfintenie, pentru a face loc unor sentimente cu totul noi si neexplorate pana acum? Tocmai el spusese la inceputul prieteniei noastre, ca e mult prea plin de alte sentimente pentru a avea loc pentru iubire... Iar acum, el se descotorosise de toate celelalte sentimente lasand loc doar fericirii de a tine in brate dragostea...

Oare demonul din Cris Reyn ii ingaduie neinduratorului Cris Reyn sa afle cum e sa iti doresti sa tii mereu aproape de tine sufletul dupa care tanjesti? Cum e sa ai impresia ca nu poti sa-i dai drumul... de frica, sa nu se intample ceva si sa-l pierzi... Sa ai impresia ca visezi si sa te temi ca te vei trezi din nou singur... Sa nu iti vina sa crezi ca exista fericire si pentru tine... Sa incerci sa faci totul pentru ea si sa faci greseli peste greseli incercand sa impresionezi... Asta era ceea ce il astepta pe tanarul, adolescentul intarziat din Cristian Reyn, acum.

Am privit-o pe Andreea... Ea nu vazuse nimic... Sezuse tot timpul cu spatele la masa unde se petrecuse scena incredibila a invierii unui suflet... Pentru ca da, sufletul lui Cris a inviat in acea seara torida de mijloc de iunie... Sau, mai bine zis, nu sufletul lui inviase... Nu inviase pentru simplul motiv ca sufletul lui a fost mereu acolo, viu in el, insa Cris i-a negat vehement existenta... A dovedit-o cu varf si indesat cu Amelia... Deci el avusese suflet si pana acum... In momentul asta se nascuse iubirea... Da! Nu a inviat nimic! S-a nascut ceva! S-a nascut acel ceva! Miracolul s-a produs! Cris era totusi capabil de iubire...

Intrebarea ce se punea acum era fireasca: cat timp va trai acel ceva? Cat timp va fi hranit acel ceva? Pentru ca, daca nu va fi hranita suficient, iubirea abia nascuta va muri, lasand in urma ei, nu un Eduard plans si deznadajduit, ci un Cris Reyn mai inversunat ca niciodata! Un Cris Reyn care va distruge totul in jurul lui... Un Cris Reyn care se va izola de toti... inclusiv de mine... din cauza rusinii de a fi lasat sa se nasca iubirea, fara a se gandi la consecinte... Un Cris Reyn ce va sfarsi complet singur...

Gata! Am filozofat destul! Este timpul sa-l las pe Cris Reyn sa-si hraneasca iubirea si sa fie fericit... si era timpul sa simt si eu ca sunt la un bal... La ultimul bal inainte sa plec...

- Vino, Andreea! Vreau sa dansam! De acum ne distram!

Fata s-a ridicat sprintena, zambind larg, fara sa imi mai reproseze ca am facut-o sa piarda mult din acest bal, si s-a lipit de mine.

Am dansat mult in acea seara, poate pentru ca m-am simtit putin vinovat pentru ca am facut-o sa astepte... sau poate ca am simtit nevoia sa o fac pur si simplu, pentru ca era ultimul bal... Nu stiu... Stiu doar ca Andreea era o buna dansatoare... foarta usor de condus... si stia cum sa se faca placuta... Nu a mai pomenit nicio secunda numele lui... cat timp am dansat cu ea... Nu a facut comparatii... Nu a facut precizari sau nu a facut aluzii rautacioase... Parca nici nu a existat Cris si parca nici nu a lovit-o...

Eu m-am simtit bine, neasteptat de bine... insa nu am uitat nicio clipa ca eu mai aveam ceva de facut... Cu toate ca Reyn s-a ridicat fericit de la masa, eu l-am urmarit din cand in cand pentru a ma asigura ca totul e bine... Si da! Era foarte bine! Cristian era fericit... Fericit sa-si tina in brate iubirea... Nu isi dezlipea ochii de pe chipul ei... si nu avea ochi pentru nimeni altcineva... O vedea doar pe ea... Ochii lui, pana acum, doar gheata si indiferenta si superioritate, mai ales in public, ochii lui radeau acum... calzi si protectori... Privirea lor albastra o invaluia pe fata intr-o nuanta noua, calda, blanda... tandra...