INGER DIN DEMON

4

- Stiu... Eduard te-a pomenit anul trecut... Ma bucur ca si-a facut curaj si te-a adus sa te cunoastem, adauga mama, in timp ce ii facu semn sa se aseze pe unul dintre scaunele de la masa din camera de zi, in care eu dormisem pana acum un an... Nu mi-a convenit ca Eva sa sada pe un scaun... Era prea departe de mine... imi era deja dor de trupul ei, asa ca m-am grabit sa ii inconjor talia si s-o dirijez spre canapea... Acolo e mai bine! Va sta langa mine... cand le voi da vestea ca in trei saptamani facem nunta.

- Cred ca v-a fost greu ca Edi sa nu fie acasa dupa un an atat de greu...

- Da! Mi-a fost greu! El stie foarte bine cat de greu mi-a fost! A avut ce auzi!

- Hei, hei! Sunt si eu aici! M-am alarmat eu... Nu o voi lasa pe mama sa reproseze nimic.

Asa ca m-am hotarat sa le dau cat mai repede vestea cea mare. L-am chemat si pe tata, care stiam ca a ramas in bucatarie... El era un barbat foarte retras... si am fost sigur ca ne-a dat spatiu si a lasat-o pe Eva sa se acomodeze cu mama prima data. Atunci cand si tata a ajuns in camera, am inceput sa vorbesc, tensionandu-ma brusc, simtind ca imi transpira palmele.

- Am sa va dau un anunt. In trei saptamani fac nunta cu Eva!

Ai de capul meu! Nici daca ar fi cazut bomba atomica, nu ar fi avut acel efect pe care l-au avut cuvintele mele. Mama a ramas, in prima instanta, cu gura cascata... cu ochii mari, socata de vestea mea. Tata ma privea buimac. A fost prima data cand el s-a blocat pur si simplu. Insa reactia parintilor mei a fost suportabila... Dar Eva s-a tensionat brusc in bratele mele... iar eu, involuntar, i-am strans talia ceva mai tare, de teama ca se va ridica brusc si va iesi val vartej pe usa, fara sa mai priveasca in urma... Ea s-a intors brusc spre mine. Buzele ii erau atat de stranse, incat nu se vedea decat o dunga, iar sprancenele ii erau unite de soc. S-a uitat in ochii mei, pentru a vedea daca am spus adevarul sau am facut o gluma. In acel moment, stiu ca am inghitit in sec, muscandu-mi buza de jos, panicat.

Eva rasufla greu, dar, culmea, nu a explodat asa cum m-am asteptat. Nu a scos niciun sunet. Dupa ce m-a privit foarte socata... foarte nervoasa... si foarte afectata de cele auzite, s-a intors spre parintii mei, a expirat adanc, si: minune! A zambit! A avut puterea sa zambeasca. A zambit, insa trupul ei lipit de mine, nu s-a detensionat deloc... Ii simteam tensiunea maxima prelungita, si ii simteam inima batand sub bratul meu, asa cum o tineam in bratele mele.

Mama a fost cea care a vorbit prima. Inca ne privea socata, neincrezatoare, insa nu foarte suparata. Era doar foarte uimita de cele auzite.

- Edi, ai chef de glume?

La auzul vocii ei, mi-am mutat privirea de pe chipul atat de schimbat al iubirii mele, pe chipul mamei.

- Nu am chef de glume! Sunt foarte serios! Peste trei saptamani fac nunta. Saptamana asta impartim invitatiile. Doar asta a mai ramas si, bineinteles, rochia de mireasa a Evei si tortul, in sensul formei lui. Asta nu am avut cum sa o rezolv! Nu e alegerea mea! Eva si-o va alege! In rest totul e aranjat. Sala, biserica, mancarea, bautura, tiparirea invitatiilor, nasii... tot! Am subliniat ultimul cuvant, sa nu mai fie nevoie sa ma repet cand voi fi nevoit sa dau explicatii in particular. Stiam ca voi avea de explicat. Stiam din atitudinea ei rece, chiar glaciara. S-a suparat. Stiu. Am pus-o in fata faptului implinit.

- Baiete! Dar cum crezi tu ca apucati sa duceti invitatiile la tot satul?

- Nu va fi invitat tot satul! Nu vreau o nunta mare!

- Cum adica nu va fi invitat tot satul?! Tu esti nebun?

In acel moment, m-am ridicat, cu Eva cu tot, foarte agitat, si i-am raspuns mamei.

- Eu ti-am dat doar vestea ca fac nunta! Ca mi-am gasit mireasa! Ca am ales! Din acest moment, nimeni altcineva in afara de mine si de Eva nu are voie sa intervina in deciziile noastre. Nu chem tot satul! Asta este una dintre deciziile mele. Nu cred ca este cazul sa iti spun de ce nu chem tot satul.