INGER DIN DEMON

4

Lunile au trecut, una dupa cealalta... Sarcina Evei se apropia de soroc... Au trecut luni de zile de cand nu am mai vazut-o pe Emily... Asa cum am banuit, ea s-a inchis in ea... si nu a dorit sa ne mai vada... Nu din rautate, insa o durea faptul ca ea nu putea...

M-am intalnit foarte des cu Cris in oras... Voiam sa ii monitorizez starea... si chiar am avut ce monitoriza... Cris era din ce in ce mai intunecat... si mai amarat... si mai suparat...

In cele din urma a venit si luna Iulie... Luna in care bebelusul va cunoaste lumea noastra. Burtica Evei era destul de mare... iar ea se misca deja destul de greu... A avut nevoie de mult ajutor in ultima vreme...

Nu se temea de nastere... Deloc... insa isi dorea sa isi vada cat mai curand bebelusul... Isi mangaia des burtica... Cred ca asta face orice mama ce si-a dorit un copil... Il mangaie, ii vorbeste, ii canta... Asta a facut si Eva mea...

Mijloc de Iulie... caldura mare... luna lui cuptor... Eram afara si faceam curatenie in curte, cand am auzit un tipat scurt... Am stiut ce s-a intamplat... Din prima... Dar, cu toate ca am stiut, am intrat in panica... Imi amintesc ca am scapat grebla din mana si am alergat disperat in casa...

Eva se tinea de masa, cu o mana, si cu cealalta parca isi sustinea burtica, aplecata mult in fata... M-am repezit s-o ajut... S-o sustin cumva... Ea respira suierator... incercand sa aplice ceea ce i s-a spus sa faca... atunci cand soseste clipa...

- Edi, nasc... Edi... tipa ea, sporindu-mi agitatia...

- Vino, iubire, vino... Mergem la spital...

Mi-am revenit din soc si am pus mana pe chei smulgandu-le din carligul de langa usa, in timp ce o sustineam cu o mana pe sotia mea care trebuia sa nasca.

Am ajuns in timp record in oras. Nu m-a interesat ca am depasit viteza... cu toate ca stiam ce risc... Eram un incepator si ar fi trebuit sa tin cont ca imi expun sotia unui mare pericol. Eva abia mai sedea pe bancheta din spate. Incerca din rasputeri sa respire cat mai adanc... Nici nu am indraznit s-o privesc prin retrovizoare... o auzeam... doar...

Am ajuns in parcarea spitalului maternitate din Oradea si am sarit din masina, incercand s-o ajut sa coboare cat mai repede. Am sustinut-o aproape ridicand-o pe sus si m-am grabit sa intru pe usa mare larg deschisa la acea ora.

Inca de la intrare, am fost intampinati de oamenii de ordine si m-au ajutat s-o pun pe un scaun cu rotile, in timp ce unul dintre ei a chemat o asistenta. Mi-au preluat-o intr-un timp record si au dus-o direct la sala de nasteri, lasandu-ma acolo, singur... Am privit-o cum se indeparteaza, usor speriata... In primul moment nu am stiut ce sa fac...

Apoi a venit o infirmiera la mine si m-a rugat sa ma duc in sala de asteptare... si sa astept acolo daca vreau, daca nu, atunci sa revin peste cateva ore... Travaliul urma sa dureze cateva ore bune... Oh! Sarmana mea printesa! Sa se chinuie ea ore in sir?

M-a batut gandul sa ma duc sa ii spun lui Cris ca Eva urmeaza sa nasca, insa ceva m-a oprit... El nu se putea bucura pentru mine acum... si il intelegeam... Situatia acasa la el era deja critica. Emily nu mai vorbea cu nimeni... Absolut nimeni... in afara casei. Cris mi-a spus ca sarmana de ea incerca sa zambeasca si sa fie o sotie buna... insa nu il putea pacali pe Cris... Cris ii cunostea fiecare gest... fiecare tresarire...

Am povestit mult despre Emily cu Cris... din moment ce el nu a avea nimic altceva in cap decat sotia lui... Dupa nunta Emily a inceput facultatea de stiinte economice si cat a durat anul universitar a iesit din casa pentru ca nu a avut ce face, insa acum ca era vacanta, ea nu a mai iesit! Statea cu orele in camera lor, pana venea el acasa, apoi cobora sa manance si eventual, ieseau in gradina...