INGER DIN DEMON

18

Era imbracat din cap pana in picioare in negru... Iar negrul contrasta acum cu paloarea chipului sau chinuit de tragedia asta. Era palid... Foarte palid... iar ochii lui erau inrositi de plans... si de oboseala si de teama... Cris tremura usor... Am observat asta atunci cand a pus mana pe clanta, tragand incet usa dupa el... Incet de tot, de parca nu a vrut sa trezeasca pe cineva... Cu celalalt brat tinea o ladita alba... imaculata... sculptata migalos... O ladita cu capac... de sub care se intrezarea dantela fina la fel de alba... Oh! Sicriul micutei Sara... Micuta Sara isi dormea somnul de veci in acel minuscul sicriu alb...

Cris nu si-a ridicat privirea din podea... Isi tinea fetita in brate... acum cu ambele maini... si isi musca necontrolat buzele... Capul ii era usor plecat pe o parte... si doua cute erau puternic adancite intre sprancene... accentuand starea deplorabila in care era prietenul meu...

Nu am indraznit sa ii vorbesc... Si bine am facut, pentru ca el oricum nu era prezent decat fizic... Eram sigur ca sufletul lui era cu Emily... incercand sa se pregateasca pentru zilele ce vor urma...

A coborat treptele incet, clatinandu-se de pe un picior pe celalalt si s-a indreptat spre masa pregatita pentru sicriul micutei... O masa transformata in catafalc, acoperit cu satin alb, stralucitor... Toti cei din camera il priveau, intelegandu-i durerea si respectand tacerea lui...

Am privit-o pe Maia... Sarmana femeie s-a intors cu spatele spre sicriu si a izbucnit intr-un hohot infundat de plans... Umerii i s-au scuturat, insa niciun alt zgomot nu s-a auzit... Irina privea impietrita... cu lacrimile siroindu-i pe obraji... iar Eva mea s-a infiorat si s-a incruntat... Stiam ce simtea ea acum... Resimtea ziua accidentului... Resimtea faptul ca ea o tinuse in brate pe Sara... M-am grabit sa ajung langa ea, daca oricum nu aveam cum sa il consolez pe Cris si nici cum sa ii ridic moralul. Mi-am imbratisat sotia, strangand-o bland... Eva tremura usor... Am intors-o spre mine si am privit-o cu atentie...

- Eva, esti bine? Poti sa suporti asta? Nu vreau sa te fortezi... Cris oricum nu vede pe nimeni in aceste momente... Poate ar fi fost mai bine sa nu fi venit si tu... Esti mult prea palida ca sa nu imi fac griji pentru tine... Toate astea i le-am spus in soapta, cat mai incet posibil... Nu era cazul sa ma auda altcineva.

- Si ce ai vrea sa fac acum? Sa ma iau sa ma duc acasa? intreba ea, suparata.

- Nu! Dar ai putea sa mergi in camera unde am dormit eu... sau daca vrei te duc de aici la casa ta...

- Nu! Nu vreau! Daca voi simti ca mi se face mai rau, o sa ma retrag, dar nu ma duc de aici... murmura ea.

- Cum doresti... Oh! A venit preotul!

Eva s-a intors spre usa si a inghitit in sec... La aparitia preotului toti au fost cu ochii pe Cris... Acesta esta langa sicriul micutei privind in gol... cu o mana lipita de ladita alba... parca mangaind-o...

- Eva, ma duc langa el... Daca te simti rau ma anunti...

- Du-te linistit... Cris are mai multa nevoie de tine decat mine, in aceste momente... Eu voi fi bine...

M-am uitat lung la ea. Eva nu mai avea atitudinea de alaltaieri... atunci cand mi-a reprosat ca l-am favortizat pe Cris in detrimentul ei... Sunt sigur ca s-a gandit mult la tragedia lui Cris... si a inteles de ce am ales sa il ajut pe prietenul meu... Eva nu era o persoana rea... Nu era o persoana incapabila sa empatizeze... A avut timp sa se gandeasca la adancimea prapastiei in care cazuse Cris... si a inteles durerea lui...

Asadar, m-am apropiat de Cris, fara sa ii atrag atentia... El era in lumea lui acum. Nu privea in jur... Nici macar nu si-a ridicat privirea de pe sicriul alb... Era ca o statuie... Aproape ca nici nu respira...