INGER DIN DEMON

5

- Asta este teama mea, Cris! Ca nu ne va spune si va rabda... Nu face ceea ce ai de gand sa faci! Stiu ca vocea mea a sunat usor rugatoare, dar nu m-a interesat... daca prin asta reusesc sa ii mut gandul...

- Nu-mi spune tu mie ce sa fac! Nu am nevoie de sfaturile tale... Sunt Cris Reyn!

Spre marele meu necaz nu am reusit sa ii mut gandul... El va face doar cum va vrea el, cand va vrea el, cat va vrea el, unde va vrea el... Asta este! Eu am incercat! De acum e intre el si Emily si pana nu aud vreo plangere din partea ei... nu voi interveni... si ma voi tine de-oparte... Daca insa ea ajunge la capatul puterilor si imi spune doar un cuvant, stiu ca il distrug... Stiu ca ma voi tine de cuvant si ca voi uita de prietenia mea de atatia ani cu vestitul Cris Reyn... De aici totul depinde de Emily, fara ca ea sa stie.

- Hm! treaba ta! Sa nu indraznesti sa ne cauti, Cris... Singurul lucru cu care te ajut e gaterul. O ajut pe ea de fapt... Tu, stai departe de sotia mea.

- Nu am nevoie de femei maritate! Imi gasesc eu alte victime...

Astea au fost ultimele cuvinte dintre noi in acea zi... Asa s-a incheiat in capul meu, in acea primavara prietenia mea cu Cris Reyn. M-am ridicat fara sa il mai privesc si am iesit din salon.

- Edi? Vocea Evei era usor speriata.

- Nu acum, Eva. Nu acum, am rostit eu si am trecut pe langa ea, fara sa o iau de mana sau, fara sa incerc o apropiere. Am trecut pe langa ea si nu m-am oprit decat in masina din parcarea larga a spitalului.

Nici cand ea a urcat langa mine, pe scaunul din dreapta, nu am privit-o... Am intors cheia in contact si am pornit motorul... privind drept inainte. In acele momente eram suparat pe lumea intreaga. In acele momente, cu cat m-am indepartat de salonul lui cu atat ma durea mai tare... Am pierdut... un frate... Abia acum am simtit ca mi-am pierdut fratele... Imi staruia in minte fiecare cuvant rostit de noi... si ma durea fiecare cuvant dintre noi... Nu m-am gandit niciodata ca asa se va sfarsi prietenia noastra... Nu m-am gandit niciodata ca imi voie pierde prietenul in acest mod... Si era cu atat mai dureros acum... Sincer, cu mult mai dureros decat in toamna, cand am aflat de accidentul lui...

Am ajuns acasa, la fel de tacuti... Daca atunci cand am ajuns acasa cand a murit Sara, Eva fusese cea care trantise portiera, acum a fost randul meu s-o fac... Eram tot mai nervos. Am iesit nervos din salon si in loc sa ma calmez pe drum, nervii s-au tot adunat ajungand sa fie foarte multi in capul meu pe cand am ajuns acasa. Nervi ce se cereau descarcati... refulati... pentru a putea merge mai departe. Am trantit portiera in urma mea si m-am indreptat spre garaj...

Eva a incercat sa imi vorbeasca:

- Edi, te rog, vino in casa! Murmura ea, incercand sa ajunga la creierul meu, insa nici vorba sa intru in casa... Nu! Nu voi intra in casa! Nu in starea in care eram acum.

Nici nu am privit-o... Imi staruia inca in minte privirea lui hipnotica cu care o invaluise pe ea... pe sotia mea... in timp ce ea mi-a cerut sa ies din salon... Nici nu am privit-o. Am intrat in garajul plin de scule si unelte... Am trantit si usa garajului... fara sa imi pese ca Eva ar fi putut sa fie in urma mea.

Am privit in jurul meu fara sa vad nimic... in afara de chipul lui de demon suprapus pe chipul lui de inger... si cu cat revedeam mai multe imagini cu el in centrul lor, cu atat starea mea se inrautatea, pana cand, in cele din urma, totul s-a intunecat in mintea mea si am inceput sa tratesc totul in jurul meu facand o galagie infernala... spargand geamuri, distrugand totul in jurul meu, pana cand, in cele din urma, m-a inecat plansul... L-am pierdut... L-am pierdut pe Cris... si gandul acesta ma innebunea... Gandul acesta m-a facut sa ma pierd de tot... M-am lasat in genunchi si mi-am dus pumnii la tample... Nu Cris! Nu fratele meu... Nu Emily...