INGER DIN DEMON

10

Era in bratele lui Cris... Statea cu ochii inchisi si tremura incontrolabil... Ce oare era cu ea? Ce se intamplase cu organismul ei... Cris o strangea ingrijorat la pieptul lui, in timp ce capul Emilyei era sprijinit de umarul lui...

Apoi l-am observat pe Cris. Cu toata prestanta lui abia recastigata ingrijorarea a pus stapanire pe el. Din reactia lui am inteles ca nici el nu stia ce se intamplase cu sotia lui. Isi musca agitat buzele, leganandu-si bland sotia, ce tremura in continuare...

- Iubire, te rog, te rog, nu te lasa acum! Haide, Mili, nu poti sa te imbolnavesti! Nu acum! Nu-ti dau voie! Murmura el fara sa ii pese ca il auzim si noi. Hm! In disperarea lui incerca sa ordone sortii care ii dovedise deja de mai multe ori cat e de puternica. Vocea lui nu era tanguitoare, nu... Era usor poruncitoare... Cris incerca sa forteze soarta sa nu il loveasca din nou mult mai puternic de data asta, pentru ca daca se intampla ceva cu Mili el nu va reusi sa se mai ridice niciodata... De aceea spusese cu acea hotarare ca „nu acum"... Nu cand el inca nu isi recapatase pe deplin puterile. Nu avea cum sa reziste unei noi si crunte lovituri.

M-am grabit sa ajung in curtea lui, de acum aproape goala. Doar masina rudelor Emilyei mai era parcata. Of! Nu Acel Alex aici, acum, cand Cris era intr-o noua criza. De cum am oprit masina, Viola si Baby s-au repezit in casa, speriate de tonul fratelui lor. Nici nu au mai asteptat ca el sa le mai spuna ceva. Au disparut in spatele usii elegante a casei lui Cris.

Cris s-a pregatit sa coboare si sa o ia in brate pe Mili, insa pe neasteptate, Mili a inceput sa vorbeasca cu o voce de nerecunoscut. Daca in mod normal vocea ei fusese mereu calda si clara, acum era ragusita si tremuranda, aproape o soapta:

- Cris... imi aduci putin suc? Nu vreau sa ma duci in brate in casa... Nu vreau sa alarmez pe nimeni...

Oh! Emily Reyn! O adevarata Reyn! Cu toate ca nici nu se putea tine pe picioare... Nici bratele nu si le putea misca, ea se incapatana sa isi pastreze demnitatea. In mintea ei era imposibil ca ea sa intre in casa, in bratele sotului ei, de fata cu rudele sale.

In momentul urmator, mi-am amintit ca imi ramase destul suc cola ca sa incerce sa se remonteze intr-atat incat sa prinda puteri si sa intre in casa pe picioarele ei.

- Mili, am aici suc cola. Uite, bea si mai asteptam putin... Ai dreptate! Mai sunt oameni in casa... Nici nu am indraznit sa ma uit la Cris. Stiam ca el nu ar fi fost de acord cu mine. Si mai stiam ca era socat sa ii dau dreptate sotiei sale cand el nu era de acord cu ceea ce voia sotia sa. Cris m-a privit de-a dreptul uluit, in prima instanta, apoi s-a infuriat brusc si s-a rastit la mine:

- Dar nu ma intereseaza cine e in casa, Eduard! Mili are nevoie de odihna! Arde, pur si simplu! Nu intelegi? Vocea lui a tunat in habitaclul masinii, insa nu m-a intimidat... De ce sa ma intimideze? Doar nu se va lua la bataie cu mine aici in masina. Si, da! Ii dadeam Emilyei dreptate, nici eu nu as vrea ceea ce pretindea Cris. Asa ca, i-am vorbit lui Cris, fara sa ma intimidez, cu cat mai mult calm, incerand sa il linistesc pe el:

- Frate, e mama ei in casa! Mili nu vrea sa fie vazuta intrand pe brate! Mai ramanem putin in masina...

Asta era solutia. Asteptam putin. Poate Mili isi revine cat de cat... Zaharurile din bautura racoritoare pe care i-am intins-o ar putea sa ii dea atata energie incat sa fie in stare sa se adune si sa prinda puteri. Stiam ca am avut argumentul perfect. Era mama ei acolo in casa aia. Mama Emilyei care nu o vazuse de luni de zile... si care nu avea voie sa plece spre casa cu imaginea fetei sale sfarsita in bratele ginerelui sau care tocmai isi inmormantase mama. Apoi imi mai amintisem ceva... ce se intamplase acum doi ani... Cris imi povestise cum o adusese pe Emily din cimitir mai mult moarta decat vie si cum Irina lesinase la vederea lor... Asadar, Irina nu avea voie sa isi vada fata in acea stare...