INGER DIN DEMON

1

Am cautat-o disperat... si nimic... M-am intors frant de oboseala, murdar de noroiul din urma furtunii si infrigurat... Temperaturile scazusera drastic in urma uraganului din timpul noptii. Am intrat in casa si am ramas in pragul usii, cu ochii pe sotia mea. Eva mea plangea... Plansese toata ziua... dupa cum arata in acel moment... M-am grabit sa scap de hainele murdare si incaltamintea plina de noroi si m-am repezit spre sotia mea.

- Eva! Au gasit-o? Ai ceva vesti?

- Nu... Nimic... dar Edi, nu cred ca o vom gasi in viata... Nu cred...

- Haide, Eva... Nu iti pierde speranta... am soptit eu... cu toate ca si sperantele mele erau deja aproape de zero...

- Edi, cred ca si-a luat viata... Cred ca ea s-a omorat! A declarat ea. Hohotea deja...

- Eva! Unde sunt copiii?!

- La un coleg de-al gemenilor. Se joaca pe calculator.

- Eva! Emily nu si-a luat viata! Nu a renuntat la viata! Cum poti sa gandesti asa?! Nu ar renunta niciodata la gemeni! E mama! Eva! Nu s-a omorat! E undeva acolo... E undeva... Poate si-a rupt un picior... si nu se mai poate intoarce! Iubea natura! Stiu! A cautat linistea naturii! Nu s-a sinucis, Eva! M-am rastit eu, scuturand-o cu putere. – Eva! Emily nu s-a sinucis! E acolo undeva! O voi gasi! Si daca nu o voi gasi, nu voi crede niciodata ca ea s-a sinucis...! Emily nu s-a sinucis si nu a avut de gand sa se sinucida! Indiferent ce s-a intamplat sambata seara, ea nu a vrut sa se sinucida! Are gemenii!

Apoi un alt gand m-a lovit de niciunde. Am privit-o pe Eva...

- Ce-i, Edi? De ce te uiti asa la mine?

- Poate... am inceput eu, si m-am oprit brusc, negand vehement acest gand.

- Poate ce? Vorbeste Edi!

- Poate ea s-a dus in padure, sa se linisteasca, si cineva a rapit-o... asa cum s-a intamplat cu Baby... poate cineva a luat-o cu forta...

- Esti nebun? Nu cred asa ceva!

- De ce nu? E o femeie extrem de frumoasa! Poate au luat-o cu forta si au sechestrat-o... pentru produs...

- Nu! Nu se poate intampla asa ceva! Edi! Nu fii nebun! Asta e o ipoteza imposibila!

- Dar, in cazul asta ea traieste... Eva... In cazul asta ea nu a stat in mijlocul furtunii de azi noapte! Indiferent in ce conditii au luat-o, ea poate ca e vie! Ea nu a renuntat la copii, Eva! Ea nu a renuntat de buna voie la viata!

Miercuri dimineata mi-am reluat cautarile, lasand-o pe Eva intr-o stare, deja, deplorabila... Imi amintesc ca m-am temut sa nu se imbolnaveasca de grija Emilyei... Eva era disperata... Era la limita... si fiecare ora trecuta fara niciun semn de la Emily o aducea mai aproape de a ceda psihic. M-am rugat in gand sa nu se intample ceva cu femeia mea! Stiam ca daca organismul Evei cedeaza eu o voi lua razna si mai mult ca sigur ca ma voi duce sa il iau de gat pe Reyn! Asta ar putea fi singurul motiv pentru care i-as mai vedea ochii aia ciudati! Sa ii vad ochii in timp ce il strang de gat... Sa vad cum se stinge incet acea privire ce distrusese suflete pe banda rulanta...

Eram in fundul padurii din zona stancoasa atunci cand m-a sunat Eva.

- Alo... oh, semnalul era foarte slab... insa inima a inceput sa-mi bata cu putere... M-am temut in acel moment... M-am temut de ceea ce voia Eva sa imi spuna.

- Eduard... Nu se stie despre ea nimic nici la firma... A sunat cineva de acolo... pe fix. A raspuns Sofia si mi-a spus ca vocea parea foarte ingrijorata...