Sora unui criminal

Un capitol

Plănuia sa nu va zic nimic in acest capitol, dar am zis "totusi!". Nu vreau sa va țin cu povesti! Doar vreau sa îmi răspundeți la întrebarea : Ce ziceți de capitol?
Sofi Dark P.O.V.:
Vântul îmi loveşte violent obrajii deja înghețați. Merg cu paşi hotărâți, fără frică! Viața este lupta în care nu e loc de ea! Costumul mulat si geaca de piele, ambele negre, nu prea țin de cald. Străzile Parisului sunt părăsite sub domnia astrului nocturn, mai ales la ora aceasta. Vantul iar se izbeste de mine. Ah! Singura...din nou! Singuratate... chiar daca dorm cu el, el nu imi pune intrebari ca daca l-am inselat, daca m-am imbatat, daca iar am fumat.... pur si simplu e langa mine! Nu mai am nimic! Sau...nu voi mai avea curând. Am rămas si fara lacrimi din nou! Ma simt... ca anul trecut? Când am pierdut foarte mult? Nu! Nu e acelasi sentiment! E altul! Dar care? Of...nu imi dau seama! O voi face, dar nu acum!
Palatul Versailles este in fata. Spre ghinionul meu, petrecerea se tine înăuntru. Intru pe intrarea principala. Oricum sunt trecută pe lista de invitați, deci de ce as ocoli? Ma prefac ca ma îndrept spre sala de bal. Când gardienii nu sunt atenti o iau pe un coridor alaturat. Holul este liber. O iau la picior ca o pisicuta. Nu trebui sa ma audă cineva! Aud pasi venind de după colt. Ca o pisica sar in sus si ma pun pe verticală cu peretele, tinandu-ma in mâini si picioare. Gardianul ca nesimtitul se opreste fix sub mine. Sa nu se uita in sus! Sa nu se uite in sus! Da, te rog, sa nu se uite in sus! Se mai aud si alți pasi. Este un tovarăs de al primului. Ca sa fie de ajuns, amândoi se opresc la vorba! Fix sub mine! Fuck! În numele zeilor, sa nu se uite in sus! Ai? La mana mea simt ceva...tare de metal. Ma uit si vad ca e gura de aerisire. Ho...! Ce bine! Dar fireste ca e astupata! Cu unchile ma chinui sa desurubez suruburile.
După câteva minute reusesc. O dau cat de usor pot intr -o parte. Aia doi încă n-au plecat! Atat de enervant! Bine ca nu s-au uitat in sus. Ma întorc încet cu spatele spre pământ, parca fac podul. Imi pun mainile pe marginea gurii de aerisire si prind bine. Of...! Acum e partra mai grea! Ma sprijin cat de tare pot in maini, in timp ce imi strang picioarele, facandu-ma ghem. Imi bag picioarele in gura de aerisire si intru de toata in ea. Bun! Acum pun la loc capacul si imi continui drumul.
După câteva minute de plimbat in aerisire gasesc camera buna! Inima imi bate normal. Respir ca de obicei. E totul bine! Cu picioarele lovesc atat de tare capacul de aerisire de la aceasta camera, încât cade. Sar cu picioarele in fata in camera întunecată. Nu imi dau seama de dimensiuni, fiind extrem de intuneric. Doar in peretele din fata mea se vad mai multe lumini dar astea in spatele unui scaun urias de piele. Scaunul de intoarce cu fata spre mine, iar persoana de pe el spune zâmbind stins si cam dubios:
-Te asteptam!