Sora unui criminal

Doar taci

Sofi P.O.V. :
Am ajuns acasă. Sunt incantata ca am vorbit cu Derek, dar...
-Stai prea mult cu el!se plânge Denis.
Acum suntem în camera mea.  Stăm în pat ca în forma literei L, asa ca ma pot juca în parul sau.
-Hai ca nu e chiar asa...încerc sa mă apar. 
-A,  nu?se așează pe burta cu fața la mine. Săptămâna asta: în fiecare zi ai ieșit măcar o ora cu el. Săptămâna trecuta: la fel!  Idem pentru multe alte săptămâni.  Stai mai mult cu el decât cu mine.
-Oh, înțeleg, mă dau pe spate.  Esti gelos!încerc sa duc discuția pe un ton mai vesel.
-Da, sunt, răspunde calm. Am și motive. Știi bine ca... lasă. 
-Denis. Eu   ... Te iubesc, spun un pic stânjenita.
Nu știu de ce mă simt asa ciudat.
-Mmm... ai dreptate.  Trebuie sa ți-o dovedesc!surâd ca un copil. Am o idee!ma trezesc. Îți voi arata ceva atât de al meu ca nici Derek și nici Max nu știu de acest ceva.
Pe fata lui Denis răsare un zâmbet. 
-Bun. În regula!
Il sărut pe năsuc și mă ridic, urmata de el. Încep sa rad ca o strengarita. O iau sărit la picior. Ieșim din casa, intrand in padure. Padurea îmi exprima neliniște azi, dar nu pot sa ii spun lui Denis "mâine poate". Chiar țin la el. El zâmbește.

Suntem in aceeasi postura, dragi prieteni. Cred cu tarie ca ati uitat ce se intampla in aceasta carte. Calm! Si eu am uitat!
Ii voi oferi un final bun acestei carti, iar dupa aceea o von da uitari.
M-am gandit ca macar atat va datorez dupa ce Sofi inca este in top! Nu ca as tine la aceste lucruri, dar chiar m-a sensibilizat.
Momentan hai sa vedem daca mi-am iesit din mana!

Nesiguranta isi face dreptat loc in intregimea corpului meu. Vantul imi sopteste ca ar fi cazul sa ma car de aici, dar suntem prea aproape ca sa ma retrag acum. Iesim de pe poteca. Calc iarba fara tragere de inima si ma feresc de toate crengile pregatite sa imi traga una peste fata pentru a ma trezi la realitate. Universul se impotriveste vehement sa ajungem la destinatie. O creanga imi sfasie haina si ma raneste. Pot simti imediat cum sangele incheata la contact cu frigul, iar fiori isi strabat corpul mai ceva ca un fulger.
-Ar trebui sa ne intoarcem, sugereaza Denis.
Il privesc in ochii. Vocea ii reda perfect ingrijorarea, dar ochii imi demonstreaza dezamagirea. Nu pot sa ii fac asta! Nu pot! El crede ca doar il iubesc acum, dar adevarul este ca m-am indragostit! Iubesc sa ma pierd in ochii lui asa de mari, sa ii vad visul de a zbura, de a se pierde in nori, de a deveni o stea, dar si de a cadea dintre ele pentru a indeplini dorinta cuiva, dorinta mea.  Iubesc sa ii ascult pulsul inimii. Imi aduce aminte de un iepuras. Mereu e agitat si temator, desi este unul dintre cei mai mari si influienti dealeri de arme. Are o micuta cicatrice pe gat. Tot imi povesteste cum a capatat o in timp ce se lupta cu Viktor, fratele sau mai mare, impotriva unui intreg clan inarmat pana in dinti, iar el ca un erou  s-a lasat atins de un cutit pentru a-si apara fratele mai mare!( Viktor mi a zis cum, de fapt, a cazut ca adormitul din patrul supeapus peste niste jucatii cand era copilas, dar prefer varianta lui Denis).
-NU! MISCA!ii zic autoritar si ma intorc pe calcaie.
Din pacate, in incercarea mea de a fi hotarata, intru intr-un copac si cad buf! Peste el.
-Ma doale boticul!incep sa ma plang, punandu mi mainile la fata.
Instant Denis incepe sa rada!
-Eu ti-am zis, bébé*! Oh! Vino aici!
Ma cuprinde cu bratele de la spate si imi ofera un sarut pe frunte. Imi intoarce cu mana dreapta capul in lateral si se aseaza astfel incat sa priveasca cerul limpede din marul ochilor mei.
-Ce se afla la capatul drumului?sopteste calm.
-O casa din turta dulce si o vrajitoare care vrea sa ne manance!ii soptesc inocent.
Ma ptiveste amuzat. Ma ajuta sa ma ridic si imi arata sa o iau inainte.
-Atunci, bine ca am uitat sa presaram drumul cu cenusa! Chiar aveam chef de o duplasinucidere, mancat de o cucoana cu palarie ascutita si cu o fata dezgustator de urata.
Seriozitatea cu care a zis o ma face sa o iau din loc repede pentru a nu ma vedea zambind. Ma tine de mana si oarecum acest gest imi ofera siguranta ca "nu poate fi asa de rau".
In sfarsit, dupa cateva minute, ajungem. Cerul se apropie de amurg, deci vom ramane aici peste noapte. Sper sa nu il ingrozeasca prea tare.
Si totusi vreau sa aman momentul adevarului, deci il urc intr un copac ca sa vedem crepusculul impreuna. Imi asez capul pe umarul lui, iar el isi pune capul peste al meu. Sper sa nu cadem.
-Ce simti cand vezi asta?
Ma priveste confuz.
-Adica moartea soarelui, ma explic.
-Mmm... Nu vad apusul ca moartea soarelui, ci mai degraba nasterea sa. Deoarece acum cineva priveste rasaritul, iar in el se nasc milioane de vise, sperante, aspiratii. In schimb, noi ne punem visele, sperantele si aspiratiile in soare si asteptam intoarcerea lui pentru a continua sa incercam a le realiza. Dar tu ce simti cand privesti amurgul, Sofi?
Glasul lui este visator, desa se gandeste la cu totul altceva, dar vrea sa ii acaparez iar mintea. Iubesc cand imi spune numele. Am senzatia ca ii ofera o anumita nuanta ce transforma acest simplu nume in ceva extraordinar... in ceva unic.
-Mi se pare ca soarele este egoist. Ma bucura plecarea lui. Ziua el acapareaza toata atentia! Totul se invarte in jurul lui. Dar noaptea, se poate observa cat de mici suntem. Cat este cosmosul de vast. Cate mii si mii de stele vor sa ne lumineze calea, dar sunt prea mici sa faca una ca aceasta singure, deci s-au unit ca intr-o armata sa lupte. Luna este o regina modesta. Chiar daca este neagra, a facut un pact cu soarele pentru a ii reflecta lumina sa ni-o ofere.
-Tin minte cum faceam compuneri despre "astrul tutelar" la romana! Ce a mai ras profa cand i am spus ca, in opinia mea, luna patroneaza stelele, stand ca un boss intr un biroas de minicorporatist sef.
-Stai ce... pufnesc amuzata.
Zambeste la randul luo si me holbam la cer inca ceva timp.
Nu am uitat pentru ce suntem aici... asa ca ajungem cu picioarele pe pamant si il invit in micuta casuta pe care cred ca nu o observase, fiind un pic surpins.
In lumina noptii, lemnul uzat, ferestrele sparte, usa care nu ai spune ca e o usa, ci mai degraba un alt lemn cu o gaura (in locul unde trebuia sa fie clanta), arata putin horror. Podeaua scartaie si este gata sa se tramsforme in praf. Putem vedea ceva doar datorita lanternei pe care o lasasem acolo.
-Ce-i asa secret la acest loc?intreaba chiar amuzat.
-Nu. Nu acest loc, ci ce este sub el.
Il duc in coltul incaperii unde dau cateva lemne la o parte, lasand vizibila o usa grea din fier. Introduc codul si se deschide. Il invit pe el primul. Paseste cu o oarecare neincredere si sper sa nu urle cand va ajunge la capat de linie unde il asteapta...

Bébé= baby, dar mai frantuzesc. Deoarece imi suna mai simlatic.

Stiu ca ma injuraaaaaati!
Dar hei!
CRACIUN FAIN!
Va astept comentariile:)) stiu ca am promis multe si nu m-am tinut de treaba, dar chiar simt ca sunt datoare macar cu un final.
Imi pare rau pentru absolut orice am gresit si va multumesc pentru tot.
Sunteti fabulosi!
Este ora 20:35! Da, chiar fac asta! Noapte faina! Va pup!